Basarabia si Bucovina – drum de glorii, drum de jale în istoria națională

September 10, 2011 Leave a comment

Basarabia si Bucovina – plaiuri mioritice, parti ale trupului de tara ale carei coloane de sustinere sunt Carpatii, Dunarea si Marea Neagra, locuite din zorii istoriei de acelasi popor cu dulcele sau grai latin – au strabatut o istorie legendara, infruntand vicisititudini, care pe multi i-ar fi dus la pieire, cu o vitejie demna de poemele homerice.

Tinuturi ale spatiului geto-dac locuite dupa venirea lui Traian de dacii liberi, Basarabia si Bucovina s-au circumscris civilizatiei daco-romane si apoi romanesti, intrand in intregul etnic, lingvistic, economic, cultural si politic romanesc pe care nu l-au put modifica nici una din semintiile aduse de vanturile istoriei. Adapostiti de codrii seculari in vremuri de restriste, conservandu-si limba, obiceiurile si neamul, de fiecare data au stiut sa iasa la lumina sub sceptrul unor voievozi ca Stefan cel Mare – devenit simbol al intelepciunii, tariei si perenitatii lor pe pamantul romanesc – renascand de fiecare data mai falnici in mijlocul popoarelor din jur, jinduitoare la plaiurile lor manoase.
Intr-o vreme cand alte popoare reusisera sau tocmai reuseau sa-si creeze cadrul statal necesar evolutiei lor unitare, Mihai Viteazul a unit sub stindardul sau pe toti romanii. Jinduitorii din jur au doborat insa capul lui Mihai si, odata cu el, prima unire a romanilor. Ideea de unire incoltise insa si a continuat sa germineze sub mai toti domnitorii care i-au urmat Marelui Viteaz.
Dar – tocmai cand o epoca apunea lasand loc alteia de mari prefaceri pe taram economic, social si politic, cand mai multe popoare ale lumii, si odata cu ele poporul roman, isi inaltau personalitatea istorica la rangul de natiune moderna – prin targuielile dintre marile imperii, aceste franturi de rai romanesc au fost smulse din trupul caruia ii apartineau in mod organic si incorporate unor imperii vecine: Bucovina, prin Pacea de la Kuciuk-Kainargi din 1774-1775, a fost oferita de turci austriecilor si Basarabia, prin Pacea de la Bucuresti din 1812, a fost data de acelasi Imperiu Otoman altui mare imperiu, celui tarist.
Ceea ce nu reusisera semintiile straine timp de veacuri aveau sa reuseasca acum marile imperii. Atrasi de bogatia ogoarelor si livezilor, de inlesnirile create intentionat de cuceritori, strainii s-au aciuat pe aceste meleaguri si astfel populatia romaneasca a fost impanata cu venetici, deveniti instrumente de opresiune ale stapanirii.
In urma unui alt mare conflict armat din rasaritul Europei, purtat in Crimeea, la Congresul de la Paris din 1856, trei judete ale Basarabiei – Cahul, Ismail, Bolgrad – se intorceau la Moldova si Unirea romanilor devenea o problema internationala. Era rodul activitatii pe plan international a fruntasilor Revolutiei de la 1848. In 1859, aceste trei judete au intrat in componenta statului national modern care avea sa se numeasca Romania.
In februarie 1878, pe cand bravii ostasi romani mai luptau inca la Belogradgic pentru a consfinti Independenta tanarului stat, partenerii lor de lupta pe care-i salvasera de la o infrangere categorica si umilitoare din partea otomanilor, incalcand in mod grosolan Conventia romano-rusa semnata la 4 aprilie 1877 si cea mai elementara loialitate fata de un aliat, asezati la masa tratativelor cu turcul invins cu ajutor romanesc, puneau la cale rapirea acestor teritorii romanesti, iar Congresul de la Berlin a consfintit samavolnicia.
In marea confruntare mondiala din 1914-1918, ceea ce era rau in marile imperii, si era mult rau, s-a agravat la maximum. Popoarele, nemaiputand rabda robia de veacuri, au scuturat jugul imperial. Cehii, slovacii, polonii, slavii de sud si-au faurit state nationale, adunandu-si teritoriile risipite prin impartirea lor intre marile imperii. In acest context, romanii aflati intre granitele impuse de tortionarii istoriei s-au adunat la sanul patriei-mama, intregindu-i trupul. Prin vointa liber exprimata, basarabenii si bucovinenii s-au unit cu TARA. Era in 1918, anul intregirii noastre, cand si Transilvania a intrat intre granite romanesti.
Timp de douazeci si doi de ani aceasta tara s-a bucurat de binefacerile intregirii, cunoscand cea mai fertila evolutie si capatand un loc demn intre statele democratice ale lumii. Dar, tot ca urmare a marii conflagratii mondiale, au aparut in lume fenomene politice noi. Pe de o parte fascismul, pe de alta comunismul. Prinsa la mijloc, Romania a fost din nou sfartecata in urma intelegerilor secrete dintre Hitler si Stalin ticluite de Rbbentrop si Molotov la 23 august 1939. Ca urmare, in 1940, un alt calvar incepea pentru romanii din Basarabia, Herta si Bucovina.
De data aceasta situatia romanilor din aceste teritorii a devenit si mai grea pentru ca politica imperiului rosu nu se multumea doar cu implantari demografice pe pamantul romanesc, ci, odata cu acestea, a recurs la reducerea substantiala a populatiei romanesti, fie prin exterminare economica, sociala, politica si nationala, fie prin deportari, schimband radical raporturile etnice. Aceasta a constituit si marul discordiei aruncat de Hitler si din care Romania a trebuit sa muste, mergand intr-un razboi alaturi de un „aliat” care-si arata perfidia intr-un mod asemanator la 30 august 1940. Dupa o raza de speranta in 1941-1942, romanii din Basarabia si Nordul Bucovinei au ramas sub talpa stalinista, fapt hotarat de mai-marii de atunci. Avand ca simboluri ale staruintei lor pe aceste meleaguri pe Stefan cel Mare si pe Mihai Eminescu, la ale caror monumente florile nu s-au ofilit nici o clipa, romanii au supravietuit tuturor tertipurilor si torsiunilor ce le-au avut de indurat.
Cum istoria a demonstrat ca, in mod legic, un imperiu nu poate dainui la nesfarsit, iata ca si imperiul rosu – chiar rosu fiind – nu a putut rezista celor mai firave raze de innoire si sinceritate, numite perestroika si glasnosti, si s-a topit ca un sloi de gheata la primele adieri ale vantului de primavara. Intr-adevar, la caldura degajata de dorinta de libertate a popoarelor ruse si neruse, imperiul sovietic s-a destramat. Basarabia a devenit stat independent cu numele de Republica Moldova. Din pacate insa, fortele raului implantate cu buna stiinta atata timp in trupul Basarabiei, au inceput sa-si faca efectul. Ele au zvacnit sub forma atacurilor marsave ale separatistilor transnistreni. De aceea, romanii basarabeni au fost nevoiti sa se bata, sa se bata din nou pentru libertatea lor pe pamantul stramosesc. Asa cum spunea in acele zile fierbinti un intelept roman taran din Basarabia „ei se bat pentru ca tihna sa nu le mai fie mir, viata sa nu le mai fie jelanie si stiinta sa nu le mai fie nauca”.

Prof. Ion R. Popa    3/3/2006

Advertisements

27 MARTIE, PRIMUL PAS SPRE UNIREA TUTUROR ROMÂNILOR

September 10, 2011 Leave a comment

Exact acum o sută de ani, lupta pentru unitatea teritorială a românilor intra într-o nouă fază şi deveniseră o prioritate pentru întreaga societate românească, dar şi pentru românii aflaţi în componenţa altor state.

Odată cu declanşarea celui de-al doilea război mondial, statul român acordă o mare atenţie acţiunilor din românii aflaţi în Transilvania, pentru că un război cu Rusia în acea perioadă era extrem Transilvania, unde locuiau peste 4 000 000 de români . Astfel, Take Ionescu susţinea că deşi austriecii şi germanii sugerau autorităţilor române să-şi îndrepte atenţia spre Nistru, nu se putea uita de de dificil şi însemna pierderea românilor aflaţi în provinciile austro-ungare.

Problema intrării României în război se punea din ce în ce mai pregnant la începutul anului 1915, iar Nicola Iorga vedea aceasta nu ca pe o decizie imperialistă, pentru că: „a cere cu arma în mână, dreptate pentru fraţii tăi, a cere ca tot pământul locuit de români să fie numai după voinţa lor, o ţară democratică, nu însemna imperialism”.

Pe fondul unor dezbateri aprinse, privind intrarea României în război observăm că se pune din ce în ce mai clar problema unităţii tuturor românilor într-un singur stat.

Într-o notă trimisă ministerului de Externe al Belgiei de către reprezentantul său la Bucureşti se menţiona că România va reclama provinciile româneşti ale Transilvaniei şi Banatului, dar se mai preciza că, clasa politică românească este îngrijorată şi de Bucovina şi Basarabia. În cazul Basarabiei se credea că Rusia va repara greşeala comisă în 1878 şi va restitui această provincie incontestabil românească.

Odată cu declanşarea, în februarie 1917, a Revoluţie din Rusia, când a ţarul  a fost detronat şi ucis împreună cu întreaga familie apare o nouă speranţă pentru românii din gubernia Basarabia, aflata în stăpânire rusească de mai bine de o sută de ani. Încep să se intensifice acţiunile pentru autodeterminare, iar în ziarul „Cuvântul Moldovenesc” se prezentau abia pe 8 martie cu mare întârziere evenimentele din Rusia şi schimbarea regimului politic. Acest ziar care apărea la Chişinău din 1913, a avut un rol important în lupta pentru unitatea românilor din Basarabia. În luna martie 1917, în sediul redacţiei „Cuvântul Moldovenesc” ia fiinţă Partidul Naţional Moldovenesc care avea drept obiectiv obţinerea drepturilor cetăţeneşti pentru românii din Basarabia şi obţinerea celor mai largi autonomii administrative. Tot în planul PNM, se solicita ca în şcoli şi biserici să fie folosită limba naţională, iar în administraţie funcţionarii să fie moldoveni.

În data de 21-25 mai la Chişinău a avut loc primul Congres al Ţăranilor şi Învăţătorilor basarabeni, care s-au pronunţat hotărât pentru autonomia Basarabiei, astfel fiind implicate toate categoriile sociale în mişcarea naţională în lupta pentru autonomie.

În luna iunie 1917, la Chişinău se publică în „Cuvântul Moldovenesc”, articolul Moldovenii şi românii: „Suntem români toţi… de o sută de ani ne-au fost astupate gurile ca să nu putem grăi cu fraţii noştri, de peste Prut şi de peste Carpaţi”.

Profitând de situaţia creată în fostul imperiu ţarist, Rada Centrală a Ucrainei revendică Basarabia, exprimându-şi deschis dorinţa de a o transforma în provincie autonomă în cadrul sau. Această telegramă practic intensifică şi mai hotărât lupta pentru autonomie, în toată Basarabia au loc dezbateri şi întruniri unde sunt redactat rezoluţii şi telegrame care au fost trimise direct guvernului provizoriu rus. La intervenţia acestuia, Rada Centrală Ucrineană  anulează prima telegramă, acesta fiind primul pas către autonomie. În luna septembrie 1917 la Kiev a avut loc o amplă reuniune a popoarelor din Rusia, la care ua participat şi reprezentanţi ai Partidului Naţional Moldovensc, prin delegatul său Teofil Ioncu care declara în cadrul congresului că: „.. mulţi aţi auzit de moldoveni, dar puţini ştiţi că ei nu există. Este o naţiune română.”

În acest climat favorabil, la Chişinău în date de 20 octombrie, se constituie un Congres al ostaşilor moldoveni la care au participat peste 500 de delegaţi, reprezentând peste 250 000 de ostaşi, iar acest congres a hotărât naţionalizarea oştilor moldoveneşti şi convocarea Sfatului Ţării sub conducerea lui Vasile Ţanţu.

În luna noiembrie se deschid lucrările Sfatului Ţării, care ia măsuri împotriva unor grupări revoluţionare formate din minorităţi, iar acestea îşi trimit şi ei reprezentanţii, întărind astfel autoritatea „Parlamentului” Basarabei.

În data de 2 decembrie 1917 Sfatul Ţării ia hotărârea de a proclama „Republica Democratică Moldovească” şi a ales primul guvern, numit Consiliul Director.

În scurt timp însă, în toată Basarabia, se instaurează o stare de instabilitate din cauza soldaţilor ruşi, bolşevizaţi pe care comendamentul rus de la Iaşi nu-i mai poate controla, iar aceştia s-au grupat în Front-otdel (secţia frontului bolşevic stabilită la Chişinău) şi au început acţiuni de lichidare a Sfatului Ţării.

În aceste condiţii, Sfatul Ţării a cerut sprijin de la Guvernul român pentru a interveni imediat. La 5 ianuarie 1918, din Iaşi a pornit un detaşament de grăniceri şi voluntari ardeleni, organizaţi pe trei eşaloane însă au fost atacate de trupele Front-otdelului în apropierea Chişinăului. După lungi dezbateri, Consliul de Miniştri al României hotărăşte că Basarabia trebuie sprijinită cu orice risc. Astfel la 13 ianuarie sub comanda generalului Ernest Brodişteanu, Divizia 11 Infanterie a trecut Prutul şi a ajuns la Chişinău unde a restabilit ordinea.

În data de 24 ianuarie 1918, când se sărbătoreau 59 de ani de la Unirea Principatelor, Sfatul Ţării proclama independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti. Tot mai des după obţinerea independenţei, începe să se pună deschis problema unirii Basarabiei cu România. Într-o discuţie purtată de primul ministru Alexandru Averescu, de origine basarabean, cu o delegaţie de basarabeni le-a sugerat că unirea va trebui să mai aştepte, deoarece, în acele momente tocmai se discutau condiţiile păcii de la Buftea unde, germanii dorind să ocupe Dobrogea o propuneau drept schimb pentru Basarabia.

Odată cu schimbarea guvernului însă, la începutului lui martie 1918, la Iaşi a venit o nouă delegaţie condusă de Ion Inculeţ, pentru a se întâlni cu regele Ferdinand şi cu primul ministru Alexandru  Marghiloman care au fost de acord cu demersul delegaţiei basarabene.

În dimineaţa zilei de 26 martie primul ministru Alexandru  Marghiloman, împreună cu ministrul de război C. Hârjeu, şi alţi membri ai guvernului român sunt primiţi la Chişinău de către preşedintele Sfatului Ţării şi guvernul Republicii Moldoveneşti.

În data de 27 martie 1918,  la Chişinău în prezenţa a tuturor membrilor guvernului Republicii Democratice Moldoveneşti a tuturor membrilor Sfatului Ţării, a Primului Ministru al României A. Marghiloman şi a delegaţiei de miniştri şi secretari de stat de la Iaşi, la orele 16.15 minute sub Preşedenţia lui Ion Inclueţ Sfatul Ţării proclamă Unirea Basarabiei cu România.

Eugen Tomac


Drama Basarabiei în timpul ocupației sovietice

September 10, 2011 Leave a comment

Ca urmare a Pactului de neagresiune Hitler-Stalin si a Protocolului secret, la 26 iunie 1940 URSS adresa Romaniei un ultimatum prin care cerea “inapoierea cu orice pret” a Basarabiei si cedarea partii de nord a Bucovinei. La 28 iunie, orele 11, guvernul roman comunica acceptarea dictatului, cerand sovieticilor prelungirea termenului de evacuare, de patru zile incepand cu data de 28 iunie 1940; sovieticii fixeaza finalul retragerii pentru 3 iulie 1940, ora 14.00, ora Moscovei.

Comisarul Afacerilor Straine, Molotov la 26 iunie 1940:

“In 1918, Rominia, profitand de slabiciunea militara a Rusiei, a desprins din Uniunea Sovietica (Rusia), o parte din teritoriul sau, Basarabia, atentand in acest fel la unitatea seculara dintre Ucraina si Basarabia, populata in principal de ucraineni”

Pe langa Basarabia si Nordul Bucovinei, la 29 iunie, tancurile rusesti acupa abuziv si Tinutul Herta. In total, 3.776.309 locuitori si o suprafata de 50.762 km2 din trupul Romaniei au fost lasate prada furiei oarbe a hoardelor rusesti.

Nordul Bucovinei, Tinutul Herta, nordul si sudul Basarabiei au fost incorporate, de catre Stalin, RSS Ucrainene; RSSA Moldoveneasca – ce facea deja parte din componenta URSS – a fost impartita in doua: o parte a fost incorporata Ucrainei, cealalta a fost alipita restului Basarabiei anexate, constituind RSSA Moldoveneasca, la data de 2 august 1940. La 7 august 1940, a fost creata regiunea Cernauti, prin alipirea partii de nord a Bucovinei cu Tinutul Herta si cu cea mai mare parte a judetului Hotin (Khotyn) din Basarabia.

Imediat dupa ocupatie a inceput exterminarea romanilor: arestat, impuscati, torturati, deportati inSiberia, supusi foametei provocata de regimul bolsevic. Intre 1940 si 1950, conform recensamintelor oficiale efectuate de autoritatile rusesti, o treime din populatia romaneasca a disparut; de la 3.200.000 in 1940, au mai ramas doar 2.229.000 in 1950.

Ocupatia bolsevica – in Saptamana Rosie de Paul Goma:

Prima perioada de teroare sub conducerea «patrulelor de autoaparare»: evacuarea: 28 iunie – 3 iulie 1940:

A doua perioada : de la 3 iulie la sfarsitul lunii august 1940:

– Preluarea administratiei de catre functionari adusi din Rusia;

– inlocuirea «patrulelor de revolutionari locali (sic)» cu «truditori NKVD profesionisti»;

– arestarea tuturor persoanelor suspecte, in primul rand a oamenilor politici, mai ales a celor din Sfatul Tarii care militasera pentru unirea Basarabiei cu Romania din 1917, fosti ofiteri in Armata Alba, functionari civili si militari – acestia au fost transferatI pentru mai multa siguranta la Tiraspol, pe malul stang al Nistrului, pretextind ca nu mai era loc la Chisinau”.

“in aceasta perioada au fost confiscate aparatele de radio si introdusa radioficarea.

“S-au infiintat organizatii de partid in toate localitatile.

“Colectivizarea s-a facut fara opozitie: taranii erau atat de terorizati, traumatizati de brutalitatea ocupatiei si au «consimtit»”.

– au atacat scoala romaneasca, europeana, impunind scoala sovietica, prin discreditarea familiei, a respectului fata de profesori(«Mama voastra: Uniunea Sovietica, Tatal vostru: Tovarasul Stalin!»), promovind-incurajind denuntul, lepadarea de parinti dupa modelul Pavlik Morozov;

– au atacat cartea: au ridicat din biblioteci, de la particulari si au ars toate volumele «tiparite cu litere burgheze, monarhiste, nationaliste, fasiste» (citeste: latine); cele tolerate au fost “epurate”.

Rezultat – in invatamant:

– scoli de rang secundar, la Chisinau: 25 rusesti, 17 «moldovenesti», 5 evreiesti”;

– facultati: la Chisinau si la Cernauti – de filologiepedagogie insa numai in ucraineana si in rusa. Facultati tehnice: numai in afara «republicii», cu precadere in Ucraina; aceeasi politica si cu scolile de meserii: adolescentii care doreau sa invete o meserie, dupa un examen de limba rusa, erau trimisI la scoli-internat in Ucraina”.

“La 1 ianuarie 1941 s-a anuntat: alfabetul latin a fost interzis, inlocuit cu cel chirilic”.

Fabricarea “linghii maldavinesti” (limbii moldovenesti) din arhaisme, din rusisme, din “adaptarea” rusismelor si eliminarea tuturor neologismelor franceze – dar nu si germane!

“Biserica a fost interzisa in faza a doua (1 ianuarie 1941), insa preotii, calugarii, credinciosii au fost agresati din primele momente ale regimului sovietic. Evreii au fost in majoritate zdrobitoare alcatuitorii Brigazilor de Propaganda Antireligioasa (“S.V.P”). Ei patrundeau in catedrale, in biserici, in manastiri, chiar in timpul slujbei religioase, cu drapele rosii, cu sepcile pe cap, urlind: «Moarte popilor! Jos opiul noroadelor!!», dupa care treceau la devastari: doborau, spargeau icoanele, le mazgaleau cu vopsea – nu de putine ori cu scarnavie – scoteau ochii sfintilor; uneori, pe dosul lor lipeau portretul lui Stalin. Intrau in altar, se imbracau cu vesmintele preotesti – si, cu pumnul ridicat, cantau Internationala. Scuipau crucile, urinau in fata altarului – credinciosii nu indrazneau sa se opuna: inusase aflau NKVD-isti inarmati, gata sa intervina. Au pangarit, au ars cartile de cult, precum si cele din bibliotecile parohiale, episcopale, mitropolitane.

Au perchezitionat locuintele, confiscind, distrugind icoane, crucifixuri, biblii. Lacasurile de rugaciune au fost prefacute in cluburi, magazii, grajduri. Paraclisul Palatului Mitropolitan a fost amenajat in sala de spectacole a Palatului Pionierilor. Capelele din cazarmi: in magazii, grajduri. O bisericuta din portul Ismail in magazie, iar o capela militara din Cetatea Hotinului – in latrina.

Tinerii evrei din Brigazile Antireligioase perturbau, fluierind, huiduind cortegiile funebre…

48 preoti deportati, ucisi, disparuti intre 1940-1941; siliti sa fuga in iulie 1941, rusii au vrut sa-i impuste, dar evreii au impus “pedeapsa focului”: au incendiat penitenciarul, cu arestatii in celule.

In groapa comuna din curtea sediului NKVD Orhei au fost gasite cadavre cu chipurile arse cu vitriol, imposibil de identificat.

“inchisoarea: pana la 15 februarie 1941: arestate 48.000 persoane”.

“Deportarea : fara judecata – «pe baza de lista»;

a) capi de familie

b) familii intregi

“Pe vagoane scria: «Tren cuprinzind muncitori romani care au fugit dinRomaniade sub jugul boerilor, ca sa vina in raiul sovietic. Iesiti-le in cale cu flori!»”

Numarul deportatilor nu se cunoaste cu precizie. Se crede ca cel putin 300.000 persoane.

In locul lor au fost adusi cca 200.000 de nemoldoveni.

Planul de deportari fusese pus la punct mult timp inainte de ocuparea Basarabiei si a Bucovinei.

Scopul: deznationalizarea.

“in toamna anului 1941 unitati ale Armatei romane au descoperit, langa Odessa, un tren de marfa: in fiecare vagon (din cele 22) cate 40-60 persoane impuscate prin peretii de lemn [Doar acest tren a cuprins 1.000 victime]. Adulti, femei, copii – fusesera arestati si trimisi in Siberia cu cateva zile inainte de izbucnirea razboiului…”

“«Rezolvarea somajului» (deportarea mascata) prin «deplasare benevola»:

“- pana in septembrie 1940 «trimisi in URSS» [din Teritoriile Ocupate]: 135.000 muncitori;

“- in octombrie-noiembrie: 19.200

“- in decembrie: 27.000

“Acestia erau «trimisi liberi»”.

“Asasinatul individual, colectiv:

“- arestatii mai putin periculosi erau deportati;

“- periculosii erau asasinati pe loc, dupa ce, sub tortura, li se zmulgeau scrisori care trebuiau sa para expediate din…Siberia.

“- la Chisinau, executiile: in beciul sediului NKVD din str. Viilor nr. 97. in septembrie 1941 [la trei luni dupa liberare] au fost descoperite 87 cadavre, dintre care 15 intr-o groapa comuna cu mainile si picioare legate;

“- la Ismail: sediul NKVD, subsolul imobilului din str. G-l Vaitoianu: 6 cadavre (5 barbati, o femeie), maini legate la spate;

“- la Cetatea Alba: 19 aprilie 1942 – 19 cadavre;

“La Cernauti: inainte de 22 iunie 1941 sovieticii «arestasera prea multi, nu-i mai puteau transporta; i-au legat, i-au asezat cu fata in jos, au trecut cu tancurile peste ei»;

“Orchestra simfonica a Basarabiei fusese surprinsa de cedare intr-un turneu de concerte printara. S-a intors in 3 iulie [1940]. in gara Chisinau toti muzicienii au fost suiti in camioane, dusi, in Valea Morii, langa Orhei si impuscati”;

“Dupa izbucnirea razboiului: la Sorotov, au fost executatI 15.000 ostatici si prizonieri romani ca represalii pentru impuscarea ostaticilor evrei dupa explozia Comandamentului de la Odessa.”

Dupa o statistica sumara alcatuita de romani la sfarsitul anului 1941: in intervalul de 12 luni – intre 28 iunie 1940 si 22 iunie 1941 – au fost asasinate sau au murit sub tortura cca 30.000 de persoane.

Deportari : 13 spre 14 iunie 1941 “in noaptea de 13 spre 14 iunie 1941 (joi spre vineri) a inceput deportarea masiva a Basarabenilor si a Bucovinenilor. Circa 200.000 (unii contesta cifra astfel: «Numai 100.000!») oameni au fost deportati inSiberia”. “«intr-un sfert de ora sa fiti gata!»

“De acasa erau urcati in camioane militare. La gara, in tren, cate 60-70 persoane in fiecare vagon (de marfa). “Pe vagoane scria: «Emigranti voluntari»”. 3)

“Au fost deportati si evrei – numai dintre cei foarte bogati ori sionisti; au fost si cateva cazuri de ‘membri ai partidului culacilor'” (PNt) si ai “partidului fascist liberal” (PNL). “in judetele din Sudul Basarabiei, trecute la Ucraina, nu au fost despartite familiile; in RSSM: barbatii dusi separat in lagare de munca fortata, familiile inSiberia”.

“Direct-responsabili de teroarea din Basarabia – intre 28 iunie 1940-22 iunie 1941:

Serov – inalt comisar NKVD al… RSS Ucrainene;

Dmitrenko, inalt comisar NKVD al RSSM;

Gog(o)lidze – reprezentantul NKVD al lui Stalin [a fost executat odata cu Beria – ce tarziu, ce tarziu!];

Nasedkin, seful Gulagului pe intreaga Uniune Sovietica [in luna mai 1941 Nasedkin definitivase planul de deportari masive din Estonia, Letonia, Lituania, Basarabia si Bucovina de Nord];

Borodin – prim-secretar al PCM…” Bilantul unui an de “putere sovietica”:

– arestarea, deportarea, asasinarea a peste 300.000 romani, reprezentind 12,23% din populatie – dupa revenirea sovieticilor, in 1944, numarul victimelor avea sa urce la valori terifiante, atingind in 1953 peste o treime (33%) din totalul populatiei Basarabiei.

(Paul Goma, “Saptamana Rosie”, pg. 249-257; http://paulgoma.free.fr)

Vinerea Patimilor Romaniei Mari:

“E Vinerea Patimilor Romaniei Mari! Sfarsitu-s-a! Ceea ce generatii intregi au luptat, au sangerat, au muncit, s-a risipit, s-a distrus si s-a naruit. Este oare de crezut aceasta, ca in cateva ceasuri sa se prabuseasca o provincie, sa se rapeasca milioane de oameni si sa se sfarseasca o religie crestina de doua mii de ani?” (Pr. Paul Mihail, Chisinau, 28 iunie 1940);

“A doua Vinere a Patimilor Romaniei. Prin arbitrajul de la Viena, Germania si Italia au impartit Ardealul intreRomaniasi Ungaria. Politica revizionista a Ungariei a reusit sa intunece dreptatea romaneasca.” (Pr. Paul Mihail, Iasi, 20 august 1940);

“A treia Vinere a Patimilor. S-a semnat acordul de la Craiova, prin care Romania cedeaza Bulgariei Cadrilaterul. […] Dumnezeule, apara Biserica si Pacea!” (Pr. Paul Mihail, Iasi, 6 septembrie 1940).

A rosti numele Basarabia …

November 22, 2010 Leave a comment

“A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominatiei rusesti. Numele Basarab si Basarabeni exista cu mult inaintea vremii in care acest pamant devenise romanesc; acest nume singur este o istorie intreaga.”

Dosarul Eminescu

November 22, 2010 Leave a comment

Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare si intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformata si manevrata de toate regimurile politice care s-au succedat in Romania. Restabilirea adevarului despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei ziaristilor. Ca multi alti ziaristi, Eminescu a intrat in malaxorul aparatului represiv al politiei politice si a devenit o problema si o afacere de Stat.

Cea mai insemnata parte a activitatii sale a fost dedicata gazetariei si politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist – ocupatia sa principala pana la sfarsitul vietii. Debuteaza la Curierul de Iasi apoi, in1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor sef si redactor pe politica pana in1883. In mod brutal, in iunie 1883, munca sa este intrerupta si este introdus cu forta intr-un ospiciu. Politia, sub comanda Puterii de stat, il transforma astfel pe Eminescu intr-unul dintre primii detinuti politici ai statului modern roman. Oricum, este primul ziarist caruia i se pune calus in gura in aceasta maniera dura. Metoda va fi perfectionata sub comunism.

 

Conservator

Eminescu isi asuma ca pe o profesiune de credinta lupta pentru Romania, amendand atat liberalii cat si conservatorii pentru politica de cedare in interesul marelui capital in chestiuni arzatoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar si cu rigoare, scria cu o forta devastatoare. Maiorescu noteaza – “Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verba”. “Stapan pe limba neaosa” si cu o “neobisnuita caldura sufleteasca”, Eminescu insufletea dezbaterea publica si totodata izbea necrutator “iresponsabilitatile factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse”. Pe scurt, un ziarist de marca, o voce puternica, un spirit radical si incomod. Mihai Eminescu avea o functie publica foarte importanta ca redactor-sef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu – la organizarea Partidului Conservator – a aratat clar pozitia lui Eminescu: “Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul”.

De la Nistru pan’ la Tisa

Eminescu duce campanii de presa dedicate chestiunii Basarabiei, critica aspru Parlamentul pentru instrainarea Basarabiei, este intransigent atat fata de politica de opresiune tarista (,,o adanca barbarie”) cat si fata de cea a Imperiului Austro-Ungar si, totodata, isi acuza colegii, fruntasii conservatori, ca participa la infiintarea de institutii bancare in scop de specula. Situatia sa la ziar devine critica in 1880, mai ales dupa ce ataca proiectul de program al Partidului Conservator, lansat de Maiorescu, in care acesta pleda pentru subordonarea intereselor Romaniei si sacrifica romanii aflati sub puterea Imperiului Austro-Ungar. Cata vreme guvernele de la Budapesta ii oprima pe romani, ingradind accesul la scoala si Biserica, blocand cultivarea limbii materne – apropierea de Imperiu nu este posibila si nici recomandabila, avertiza jurnalistul.

Lovit la Timpul

Viena insa atrage ca un magnet si conservatorii se cupleaza cu liberalii – ,,la ciolan”, cum ar zice azi Ion Cristoiu. P.P Carp, inalt fruntas conservator, devine ambasador al liberalilor la Viena si cere sa i se puna surdina lui Eminescu (intr-o scrisoare catre Titu Maiorescu ii atrage atentia: “si mai potoliti-l pe Eminescu!”). Scarbit, acesta protesteaza: ,,Suntem barbati noi sau niste fameni, niste eunuci caraghiosi ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianti, saltimbanci de ulita sa ne schimbam opiniile ca camasile si partidul ca cizmele?” Ca urmare, in noiembrie 1881 Eminescu este inlocuit de la conducerea Timpului, este retrogradat, iar noul redactor-sef il ataca pe Eminescu in chiar ziarul pe care acesta il condusese.

Societatea Carpatii – serviciul secret roman al Daciei Mari

In 1882, Eminescu participa la fondarea unei organizatii cu caracter conspirativ, inscrisa de fatada ca un ONG de azi – Societatea Carpatii. Societatea isi propunea – conform Statutului, sa sprijine orice,,intreprindere romaneasca”. Se avea insa in vedere situatia romanilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerata subversiva de serviciile secrete vieneze, organizatia din care facea parte Eminescu este atent supravegheata. Sunt infiltrati agenti in preajma lui Eminescu, inclusiv in redactie. Manifestarile organizate de “Societatea Carpatii” ingrijorau in mod deosebit reprezentanta diplomatica a Austro-Ungariei in Romania. ,,Societatea Carpatii” era un adevarat partid secret de rezerva, cu zeci de mii de membri, care milita pe fata pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar si alipirea la Tara, dar executa si actiuni conspirative.

Urmarit de spionii Austro-Ungariei

Intr-o nota informativa secreta din 7 iunie 1882, redactata de ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, Ernst von Mayr, catre ministrul Casei imperiale si ministrul de Externe din Viena se raporta: “Societatea Carpatii” a tinut la 4 iunie o sedinta publica, careia i-a precedat o consfatuire secreta. Despre aceasta am primit din sursa sigura (ceea ce inseamna nota unui agent infiltrat in organizatie – n.n.) urmatoarele informatii: subiectul consfatuirii a fost situatia politica.

S-a convenit acolo sa se continue lupta impotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu in sensul de a admite existenta unei ,,Romanii iredente”. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precautie. Eminescu, redactorul principal al ziarului “Timpul”, a facut propunerea de a se incredinta studentilor transilvaneni de nationalitate romana, care pentru instruirea lor frecventeaza institutiile de invata-mant de aici, sarcina pe timpul vacantei lor in patrie, sa contribuie la formarea opiniei publice in favoarea unei ,,Dacii Mari”. Sacareanu, redactorul adjunct de la “Romana libera”, a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit carora romanii de acolo ii asteapta cu bratele deschise pe fratii lor”. (Arhivele St. Buc., Colectia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus – Hof – und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159)

Tradatorii

Un alt un raport confidential catre Kalnoky, ministrul de Externe al Austro- Ungariei, informa despre o alta adunare a ,,Societatii Carpatii”, din care rezulta ca un anume Lachman, redactor la ziarul “Bukarester Tageblatt” si foarte activ spion austriac, avea ca sarcina urmarirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu. |n contextul notei informative se mai numeste un agent din vecinatatea imediata a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepresedintele “Societatii Carpatii”, despre care se scrie negru pe alb ca este nici mai mult nici mai putin decat… spion austriac. (Numele acestuia reapare ulterior in procesul verbal adresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestarii lui Eminescu: “informat de d.d. G. Ocasanu si V. Siderescu ca amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienatie mintala”).

Nationalistii, urmariti si de rusi

Eminescu avea o statura publica impresionanta si era perceput drept un cap al conservatorismului dar si al luptei pentru unitate nationala, coordonata ulterior printr-o intreaga retea de societati studentesti din orase centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de «network» care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politica a romanilor. Pe langa ,,Societatea Carpatii”, au mai aparut la Budapesta Societatea “Petru Maior”, la Viena “Romania juna”, la Cernauti “Junimea”,”Dacia”, “Bucovina si Moldova”, in Transilvania societatea “Astra” si, in vechea Romanie, “Liga pentru unitatea culturala a tuturor romanilor in vechea Romanie”, care avea filiale inculsiv la Paris. Toate aceste organizatii se aflau in obiectivul serviciilor secrete ale Rusiei tariste si Austro- Ungariei, fiind intens infiltrate si supravegheate. Colectia arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios.

Incomodul Eminescu

Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucuresti, il insarcinase pe F. Lauchman in acest sens: ,,Eminescu este in permanenta urmarit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observatie miscarea “iridenta” a ardelenilor din Bucuresti si ale carui rapoarte sunt astazi cunoscute”. O nota informativa a baronului von Mayr denunta articolul lui Eminescu din “Timpul”, privitor la expansiunea catolicismului in Romania. |n 1883, Eminescu realizeaza un tablou al maghiarizarii numelor romanesti in Transilvania si il ridiculizeaza pe regele Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Condamna guvernul liberal pentru politica externa si interna, denunta cardasia conservatorilor cu liberalii si devine o povara incomoda pentru toata lumea. Tiradele si intransigenta sa deranjau pe toata lumea. Eventualitatea ca acesta sa devina candva parlamentar – ca multi alti ziaristi, ar fi fost nefasta pentru puterile externe din jurul Romaniei, deoarece ar fi putut genera un curent politic ostil si neconvenabil intereselor acestora.

Stia ca i se pregateste ceva

Eminescu este informat si simte ca i se pregateste ceva. |n 28 iunie 1883 se strange latul. Este luat pe sus de politie si bagat cu forta la ospiciu. Sunt incalcate desigur toate normele legale si i se insceneaza unul dintre cele mai murdare procese de defaimare si lichidare civila, la care au participat inclusiv ,,apropiati” interesati prin diferite mijloace. Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importanta pentru istoria si politica Romaniei nu doar datorita arestarii lui Eminescu. Exact in aceasta zi, Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu statul roman timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegrama lui Carol I, prin care Germania ameninta cu razboiul. |n cursul verii, Imperiul Austro-Ungar a executat manevre militare in Ardeal, pentru intimidarea Regatului Romaniei, iar presa maghiara perorase pe tema necesitatii anexarii Valahiei. Imparatul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de amenintari, in care soma Romania sa intre in alianta militara, iar Rusia cerea, de asemenea, satisfactii.

Interzis si internat

Guvernul a desfiintat ,,Societatea Carpatii” chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei la Bucuresti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Odata cu arestarea si internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii si perchezitii ale sediului “Societatii Carpatii” au fost devastate sediile unor societati nationale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagra a Vienei si au fost intentate procese ardelenilor. Exact in aceasta zi trebuia de fapt sa se semneze Tratatul secret de alianta dintre Romania si Tripla Alianta, formata din Austro-Ungaria, Germania si Italia. Tratatul insemna aservirea Romaniei Austro-Ungariei in primul rand, ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucurestiul era dominat de ardeleni, care, ridicau vocea din ce in ce mai puternic pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile romanilor asupriti de unguri. Eminescu era in centrul acestor manifestari. Tratatul urma sa interzica brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului, iar conditia semnarii tratatului era anihilarea revendicarii Ardealului de la Bucuresti.

Suprimarea incepe de la 33 de ani

“Directiva de sus” s-a aplicat la diferite nivele. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Asa-zisele ,,interese de stat” l-au nimicit pe tanarul redactor – potentiala mare figura politica a Romaniei Mari, tocmai in anul cand implinea 33 de ani, varsta jertfei lui Ioan Botezatorul si a lui Iisus. Tratatul a fost semnat pana la urma in septembrie 1883, ceea ce a mutat lupta ardelenilor in Ardeal. Ce urmeaza in anii urmatori este un cosmar – bine regizat, in care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberata si va duce la moartea sa. Politia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele si toate documentele – cica sa nu fie distruse – depunandu-le la Academie dupa ani buni. Eminescu nu si-a mai vazut niciodata corespondenta, cartile, notele. |n manuscrisele din acei ani, cele care au scapat nedistruse de Maiorescu sunt insemnari derutante, care arata nivelul la care era hotarat sa actioneze Eminescu ca lider al “Societatii Carpatii”. Planurile lui Eminescu vizau contracararea consecintelor unei aliante a Casei Regale din Romania cu lumea germana, proiecte cu adevarat ,,subversive”, mergand pana la o rasturnare a lui Carol. Este usor de inteles ca actiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipica “masurilor active” specifice serviciilor secrete de acum dar si de atunci. Nimic nou sub soare pe campul ,,operativ”.

Otravit cu mercur

Se lanseaza zvonul nebuniei inexplicabile, se insista pe activitatea sa poetico-romantica, se inventeaza povestea unei boli venerice. Este apoi otravit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este batut in cap cu franghia uda, i se fac bai reci in plina iarna, este umilit si zdrobit in toate felurile imaginabile. Nu mai are unde sa scrie, se resemneaza cu situatia sa de condamnat politic si isi asuma destinul – nu fara insa a lupta pana in ultima clipa. |n 1888, Veronica Micle reuseste sa il aduca pe Eminescu la Bucuresti, unde urmeaza o colaborare anonima la cateva ziare si reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemica ce va zgudui guvernul, rupand o coalitie destul de fragila, de altfel, a conservatorilor (care luasera, in fine, puterea) cu liberalii. Repede se afla, insa, ca autorul articolului in chestiune este “bietul Eminescu”. Si tot atat de repede acesta este cautat, gasit si internat din nou la balamuc, in martie 1889. Astfel, Eminescu este scos complet din circuit, iar opera sa politica pusa la index. Defaimarea sa nu a incetat nici astazi, la mai bine de 120 de ani de la uciderea sa. Adevarate campanii continua si azi. I se fac rechizitorii si procese de intentie si denigrat de anti-romani.

Eminescu nu a fost nebun

Abia recent s-a dovedit, prin contributia unor specialisti in medicina legala – cum este Vladimir Belis, fost director al Institutului de Medicina Legala, sau cu aportul doctorului Vuia, ca mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasa speta.

Punand cap la cap toate dovezile stranse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: “Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari din domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut o dementa paralitica”. Lui Eminescu i s-a facut autopsia in ziua de 16 Iunie 1889, existand un raport depus la Academie, nesemnat insa. Creierul sau, dupa autopsie, s-a constatat ca are 1495 de grame, aproape cat al poetului german Schiller. Iar apoi este ,,uitat” pe fereastra, in soare. Creierul sau era o dovada stanjenitoare a falsitatii teoriei sifilisului – deoarece aceasta boala mananca materia cerebrala. |n manualele de astazi continua prezentarea deformata a adevarului in ce il priveste pe Eminescu. Insa propagarea operatiunii de dezinformare in care cad multi, din necunostinta de cauza, este inceputa de pe vremuri de serviciile secrete al Austro-Ungariei si continuata apoi de dusmanii Romaniei. “Tinta” Eminescu inca preocupa diferite cancelarii si “grupuscule elitiste” – in fapt extensii ale unor grupuri de putere care isi perpetueaza misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale Romaniei.

Autor: George Roncea

Sursa: curentul.ro

Mihai Ghimpu: Tratatul cu România este neconstituţional

November 22, 2010 Leave a comment

Preşedintele Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a declarat marţi că premierul Vlad Filat nu a avut mandatul necesar pentru a semna Tratatul privind regimul de frontieră cu România, semnat recent la Bucureşti, transmite Stireazilei.md. Ghimpu a calificat acordul drept unul ilegal şi neconstituţional, astfel încât ar putea să nu fie ratificat în viitorul Parlament. “Eu nu am ştiut despre acest acord. Ministerul de Externe nu m-a informat, deşi aşa se cuvine. Nici Filat. El trebuia să discute cu mine şi nu invers”, a declarat supărat Mihai Ghimpu. “Nu sunt supărat pe Filat, eu sunt preşedinte şi eu sunt primul care răspunde de respectarea Constituţie. Vlad Filat şi ministrul de Externe, Iurie Leancă, se cred atotputernici, atunci când şi-au atribuit responsabilitatea semnării acestui document cu partea română”, a mai declarat Ghimpu. “Atât timp cât documentul nu a fost ratificat de Parlament, eu nu pot să-l atac la Curtea Constituţională”, a precizat preşedintele Parlamentului. Ghimpu a precizat că nu contestă textul tratatului în fond, ci gestul lui Filat.

 

 

Douazeci de ani in Limba Romana

November 22, 2010 Leave a comment

(Fragmente din discursul, intitulat simbolic “Testamentul”, rostit de poetul Grigore Vieru pe 30 august 2007, la incununarea sa cu titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Stiinte a Moldovei)

Iubiti frati,

O tulburatoare parabola biblica, pe care o desprindem din comoara intelepciunii regelui Solomon, suna astfel: atunci au venit doua femei desfranate la rege si au stat inaintea lui. Si a zis una dintre femei: Rogu-ma, domnul meu, noi traim intr-o casa; si eu am nascut la ea, in casa aceea. A treia zi dupa ce am nascut eu, a nascut si aceasta femeie si eram impreuna si nu era nimeni strain cu noi in casa, afara de amandoua. Insa noaptea a murit fiul acestei femei, caci a adormit peste el. Si s-a sculat ea pe la miezul noptii si mi-a luat pe fiul meu de langa mine, cand eu, roaba ta, dormeam, si l-a pus pe-al ei la pieptul meu. Dimineata cand m-am sculat ca sa-mi alaptez fiul, iata, el era mort; iar cand m-am uitat la el mai bine dimineata, acesta nu era fiul meu, pe care-l nascusem. Iar cealalta femeie a zis: Ba nu, fiul meu e viu, iar fiul tau e mort! Iar aceasta ii zicea: Ba nu, fiul tau este mort si al meu este viu! Apoi a zis Solomon: dati-mi o sabie, si i s-a adus regelui o sabie. Si a zis regele: Taiati copilul cel viu in doua si dati o jumatate din el uneia si o jumatate din el celeilalte! Si a raspuns femeia al carui fiu era viu regelui caci i se rupea inima de mila pentru fiul ei: Rogu-ma, domnul meu, dati-i ei acest prunc viu si nu-l omorati! Iar cealalta a zis: Ca sa nu fie nici al meu, nici al ei, taiati-l! Si regele a zis: Dati-i acesteia copilul cel viu, caci aceasta este mama lui!

Conotatia acestei geniale metafore biblice pare sa izvorasca din tragismul Limbii Romane de pe teritoriul Republicii Moldova.

Ca si in Sfanta Scriptura, la noi, in Basarabia, copilul viu, care este Limba Romana, fusese furat tot pe intuneric. Si tot el, care este aceeasi Limba Romana, murise nu pentru ca Basarabia adormise peste el, ci pentru ca peste fiinta lui se lasase giganticul trup tarist. Singura neasemanare intre pilda biblica si dramaticele noastre realitati lingvistice este aceea ca si Romania, si Basarabia n-au nascut in desfranare cei doi copii, care, de fapt, era si este unul singur si se numeste Limba Romana. Tot ce este frumos poarta ponos!, zicea Anton Pann. Cu alte cuvinte, tot ce este frumos poarta in sine samanta suferintei si a jertfei. Exemplul cel mai potrivit in aceasta privinta il reprezinta Brancoveanu, Eminescu, Iorga. Din pacate, in strivitorul intuneric tarist ce acoperise Basarabia lipsea un Solomon al nostru. Tarul nu putea fi Solomon. De altfel, el insusi taiase in doua miraculoasa fiinta, care, din vrerea si mila Lui Dumnezeu, se numeste Limba Romana. Tot tarul a dat istoricei noastre limbi un alt nume: limba moldoveneasca. Cred ca nu este cazul sa explicam de ce s-a recurs la acest criminal procedeu. Motivul este arhicunoscut. Noul nume al Limbii Romane in Basarabia de sub ocupatia tarista, apoi de sub cea sovietica, jigneste un popor ce a trudit la zidirea Limbii noastre istorice, dar si memoria celor care, prin har si jertfa, au remodelat-o, dandu-i o desavarsire deplina, asezand-o in randul celor mai civilizate limbi ale lumii.

(…) Se pune fireasca si logica intrebare: cum si de unde s-a iscat in Basarabia o alta Limba decat cea Romana?! Este adevarat ca exista un grai moldovenesc, care mi-e atat de drag, asa cum exista unul muntenesc, banatean sau oltenesc. Dar Limba este una singura si ea se numeste Romana. Sa lasam mai bine sa vorbeasca cititorii Limbii Romane care sunt marii carturari, scriitori clasici si moderni, lingvistii notorii: “Dragos a adus in Tara Moldovei romaneasca limba” (Dosoftei, 1642-1693); “…macara ca ne raspundem acum moldoveni; iar nu intrebam: stii moldoveneste? Ce: stii romaneste?” (Miron Costin, 1633-1691); “…moldovenii, ardelenii si muntenii alcatuiesc un popor intreg si aceeasi limba” (Alecu Russo, 1819-1859); “…simplu fapt ca noi, romanii cati ne aflam pe pamant, vorbim o singura limba, “una singura”, ca nealte popoare si aceasta in oceane de popoare straine ce ne inconjoara, e dovada destula ca asa voim sa fim si nu altfel” (Eminescu, 1850-1889); “Cugetarea romaneasca / Are portul romanesc. / Nu lasati dar s-o ciunteasca / Cei ce limba ne-o pocesc” (Bogdan-Petriceicu Hasdeu, 1838-1907); “N-avem doua limbi si doua literaturi, ci numai una, aceeasi ca cea de peste Prut” (Mateevici, 1888-1917); “Pe vremea aceea, in scolile din Basarabia, nu numai ca disparuse predarea limbii romanesti, dar nu era iertata elevilor intrebuintarea limbii materne nici chiar intre ei” (Constantin Stere, 1865-1936); “Teza existentei unei limbi moldovenesti diferite de limba romana este, atunci cand e de buna credinta, o iluzie si o greseala, cel putin extrem de naiva; iar cand e de rea credinta, e o frauda stiintifica” (Eugeniu Coseriu, 1921-2002); “Adevarul e ca nu sunt doua limbi identice cu numiri diferite, ci o singura limba de cultura si ca ea are o singura denumire – LIMBA ROMANA” (Silviu Berejan, 1927).

Sa citam si afirmatiile unui clasic in viata care este Ion Druta (1928) inserate in eseul Domniei sale Rascrucea celor prosti: “Cum o numim pana la urma? Fireste, limba romana. Dupa ce am calatorit prin mai multe imperii, ne folosim de limba fiarta si cizelata de fratii de peste Prut in cazanele nationale”. Iata ce zice un alt scriitor, academician, Mihai Cimpoi, atins si el, ca si Druta, de aripa geniului: “Limba romana este rostirea esentiala a fiintei poporului nostru, din care putem deduce modul sau de a gandi, de a simti si de a exista in si intru istorie” (Mihai Cimpoi, 1942); “Limba fiecarei etnii este creatia sa cea mai profunda, cea mai semnificativa, cea mai bogata si cea mai daruita de harul frumusetii si al binelui” (Valeriu Rusu, 1935); “Exista o singura limba vorbita de la Nistru pana la Tisa si pana hat peste Nistru – Limba cea Materna care e Romana” (Ion Dumeniuc); “Fara indoiala, nu e absolut nimic condamnabil in faptul ca cineva foloseste expresiile “vorbire moldoveneasca”, “a vorbi moldoveneste”, caci ele corespund unei realitati incontestabile. Ba din contra, avem tot temeiul sa ne mandrim ca suntem moldoveni, ca avem un fel al nostru de a fi si de a vorbi. Dar cand e vorba de denumirea oficiala (…) trebuie folosit doar termenul de limba romana” (Ion Etcu, 1935; Alexandru Darul, 1929); “Se fac referiri la argumente, dar argumentele se iau din diferite sfere, si ele, formal, parca permit sa tragem concluzii de diferita natura. Insa, pana la urma, formula si concluzia definitiva trebuie sa fie una – cea care se bazeaza pe traditia istorica, cea care se sprijina pe argumentul stiintific. De aceea, denumirea limbii literare, a limbii in care au scris toti clasicii nostri, toti oamenii de cultura a fost si ramane una: limba romana” (Haralambie Corbu, 1930).

(…) Iata un document al zilelor noastre, poate cel mai important, pentru ca este semnat de supremul si intregul for al stiintei, intitulat “Declaratia Adunarii Generale Anuale a Academiei de Stiinte a Moldovei”. Citam: “Adunarea Generala Anuala (din 28.02.96 – n. n.) a ASM confirma opinia stiintifica argumentata a specialistilor filologi din Republica si de peste hotare (aprobata prin Hotararea Prezidiului ASM din 9.09.94), potrivit careia denumirea corecta a limbii de stat (oficiale) a RM este Limba Romana”. (…) Slujitorii falsului glotonim limba moldoveneasca ne pot replica: “Sa vedem ce zice poporul”. Dupa ce i s-a bagat in cap, amar de vreme, ideea ca vorbim o alta limba decat cea romana, e clar ce poate zice poporul, mai exact o parte a poporului. (…) Suntem invinuiti de catre aceiasi “patrioti” ai “limbii moldovenesti” ca, pentru opinia noastra, opusa fanteziei lor, primim de la straini, in special, de peste Prut, premii si granturi. Sa fi primit oare niste granturi si Marx, Budagov, Piotrowski, Kapita, Coseriu, Mateevici, Druta pentru aceleasi convingeri stiintifice si crestinesti in respectivul domeniu?!

Sa primeasca oare granturi si Nicolae Corlateanu acolo, in ceruri, pentru istoricul sau testament?! (…) Am spus-o de nenumarate ori: sarma ghimpata din fundul gradinii noastre mi-a zgariat si imi zgarie inima. O suport, insa, cu ingaduinta stiind ca, aidoma Zidului Berlinului, va cadea si ea atunci cand vor dori organismele internationale, marile puteri si, bineinteles, atunci cand va vroi poporul sa o darame.

Zidul, insa, dintre noi si Limba Romana trebuie sa cada azi…

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Timpul.md, 30 August 2009